
Echipa națională de handbal masculin a României are șanse să treacă de grupele preliminare ale Campionatului Mondial din Croația, condiția obligatorie fiind să câștige ultimele două întâlniri.
Astăzi întâlnim cea mai slabă echipă a Grupei A, Australia, care nu poate emite pretenții, astfel că problema o va reprezenta doar diferența de scor de pe tabelă. Formația care va termina pe poziția a treia se va stabili mâine, când elevii lui Aihan Omer întâlnesc Slovacia, care a remizat cu Ungaria, astfel că îi este suficient și un rezultat de egalitate în fața noastră. În cazul în care contracandidata noastră va reuși să învingă liderul, Franța, întâlnirea de mâine va conta doar pentru palmares, însă sunt șanse mici ca varianta aceasta să se transforme în realitate.
Astfel, România se va întâlni cu Australia astăzi de la ora 16.00 și va juca meciul decisiv cu Slovacia mâine, de la 18.00. Ambele partide vor fi transmise în direct de TVR 2
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















