Home Sport Babicu’, portar de voie bună

Babicu’, portar de voie bună

DISTRIBUIŢI

Munteanu a luat trei goluri la Mediaș

CS Otopeni nu a reușit surpriza pe terenul uneia dintre contracandidatele la salvarea de la retrogradare, Gaz Metan Mediaș impunându-se cu 3-0 la capătul unui meci cu multe faze de poartă. Portarul ilfovenilor, Cristi Munteanu, a primit ultimul gol dintr-un șut lobat de la aproape 40 de metri.

Robert Jugravu
[email protected]

CS Otopeni a pierdut cu 3-0 meciul de pe terenul lui Gaz Metan Mediaș, portarul Cristi Munteanu, poreclit "Babicu' ", reușind contraperformanța de a primi un gol de la aproape 40 de metri. La cabine s-a intrat cu 0-0, dar Zoran Markovici a deschis scorul imediat după pauză, reluând cu capul din apropierea porții. În același minut 49, ilfovenii au repus mingea de la centru, dar gazdele au recuperat, iar Cristi Bud a pătruns în suprafața de pedeapsă și a finalizat cu un șut la colțul scurt. Atacantul nu s-a mulțumit cu atât și, în minutul 72, a tras de la aproape 40 de metri de lângă tușă, mingea de 3-0 oprindu-se în plasa porții lui Cristi Munteanu.
Cu toate acestea, portarul lui CS Otopeni se poate considera norocos, deoarece a fost ocrotit și de bare. Cu un minut înainte de pauză, Eric nu a nimerit spațiul porții cu o lovitură de cap din doi metri, iar aproape de finalul partidei Cristi Bud a scăpat singur în careu, l-a lobat pe Cristi Munteanu, dar balonul a lovit transversala.
Gaz Metan a acumulat, astfel, 24 de puncte și a urcat până pe poziția a 15-a a Ligii I, depășind-o pe Farul, care s-a împiedicat pe terenul Oțelului. Elevii lui Cristi Pustai ocupă primul loc retrogradabil, dar pot spera la salvare, spre deosebire de CS Otopeni, care pare că s-a împăcat cu ideea matineului. La opt puncte în spatele Farului Constanța, ilfovenii nu dau semne că vor reuși să îndeplinească nici măcar baremul de 25 de puncte, astfel că sunt șanse foarte mari să înceapă sezonul viitor de Liga a II-a cu penalizare.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.