Home Sport Bergodi: „Ne descurcăm cu ce avem”

Bergodi: „Ne descurcăm cu ce avem”

DISTRIBUIŢI

Noul antrenor al lui Poli Iași, Cristiano Bergodi, s-a declarat surprins de atitudinea fotbaliștilor, care au luat pregătirea foarte în serios, fiind convins că echipa se va salva de la retrogradare.
"Totul a decurs conform planului până acum, jucătorii au fost foarte receptivi la antrenamente, nu am ce să le reproșez. Am colaborat foarte bine și cred că așa se va întâmpla în continuare. Am încredere în lotul cu care lucrez, cred în acești jucători. Dacă oficialii clubului nu au posibilitatea să mai aducă jucători, mă voi descurca cu ce am. Eu consider că pot salva corabia cu actualul lot și sunt convins că pot face acest lucru", a declarat tehnicianul italian.
Referitor la cei trei argentinieni care în aceste zile susțin probe de joc în Copou, Bergodi a lăsat să se înțeleagă că aceștia ar putea fi opriți în lot, dar vor apărea pe teren destul de rar. "Este riscant să joc cu argentinienii în retur pentru că au nevoie de o perioadă de acomodare mai mare, iar noi ne batem la retrogradare", a mai spus antrenorul lui Poli Iași.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.