
Urziceni va juca în campionat la trei zile după meciul cu Rangers
Campioana României, Unirea Urziceni, a remizat, pe teren propriu, cu Glasgow Rangers. Cu toate că acest rezultat îi menține pe ialomițeni pe locul al doilea în grupă, cu șanse reale la calificarea în optimile Ligii Campionilor, elevii lui Dan Petrescu vor fi nevoiți să joace împotriva lui FC Brașov sâmbătă, deși conducerea solicitase ca partida să aibă loc duminică sau luni.
Unirea Urziceni, singura formație din România care demonstrează că prezența în Liga Campionilor poate reprezenta mai mult decât ascultarea imnului competiției, nu este susținută de LPF. Forul condus de Dumitru Dragomir nu a ținut cont de cererea campioanei, care solicitase să joace în Liga I duminică sau luni – pentru ca jucătorii să aibă suficient timp de odihnă -, astfel că a decis programarea partidei pentru ziua de mâine. Antrenorul Dan Petrescu a anunțat că nici nu va face deplasarea la Brașov: „Eu nu mă duc la meci, sincer. Unirea Urziceni este bătaia de joc a tuturor. Mi-au promis că vor pune meciul duminică, și când m-am uitat eram programați sâmbătă. Brașov este programată când vrea, joacă și lunea“.
Stuttgart rămâne favorită la calificare
Cu toate că Unirea ocupă locul al doilea al Grupei G, principala favorită la calificarea în optimi rămâne VfB Stuttgart. Nemții au, în primul rând, avantajul că vor juca meciul direct pe teren propriu. Apoi, Marica&Co. vor juca în runda viitoare împotriva „cenușăresei“ Glasgow Rangers, pe când ialomițenii vor primi acasă vizita liderului FC Sevilla, echipă deja calificată.
Grupa G
M P
1 FC Sevilla 4 10
2 Unirea Urziceni 4 5
3 VfB Stuttgart 4 3
4 Glasgow Rangers 4 2
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















