Home Sport Complot împotriva lui Dinamo

Complot împotriva lui Dinamo

DISTRIBUIŢI

Steaua și Timișoara o vor campioană pe Unirea Urziceni

Liderul campionatului, Dinamo, nu își permite să nu câștige în această duminică la Urziceni! Adversarele Unirii din ultimele două etape, Steaua și FC Timișoara, au declarat public că ar putea să facă blat pentru a trimite trupa lui Dan Petrescu în Liga Campionilor.

Liderul Ligii I, Dinamo, are neapărat nevoie de o victorie la Urziceni în acest weekend, deoarece Unirea ar putea fi împinsă de la spate spre titlu. După ce Gigi Becali anunțase că Steaua nu se va întrebuința foarte tare împotriva ialomițenilor, și patronul lui FC Timișoara, Marian Iancu, a recunoscut că și-ar dori ca titlul să nu ajungă în „Groapă“.
Dacă Dinamo va câștiga (presupunând că vor învinge cu 1-0, atât cât a fost în tur în favoarea Unirii, „câinii“ beneficiază de golaveraj superior până în acest moment) la Urziceni, va mai avea nevoie doar de un rezultat de egalitate în ultimele două partide pentru a deveni campioană. O altă veste proastă pentru elevii lui Mircea Rednic este că FC Brașov își dorește să câștige în penultima etapă chiar la București pentru a prinde un loc de cupă europeană.

Brașovul încă speră la Europa League

Antrenorul nou-promovatei, Răzvan Lucescu, a confirmat că partida aceasta va fi „ca o finală“. „Matematic mai sunt șanse. Depinde de noi dacă suntem capabili să câștigăm cele trei meciuri care ne-au mai rămas. Avem posibilități bune pentru un loc de Liga Europei. Avem însă trei adversari puternici, Galațiul, care nu este sută la sută salvată de la retrogradare, Dinamo, care se luptă la titlu, și acasă din nou cu FC Timișoara, care e implicată în lupta la vârf. Noi, acasă, am fost întotdeauna puternici, adversarele au făcut față cu greu Brașovului. Meciul cu Dinamo va fi ca o finală“, a declarat noul selecționer al naționalei României.
Singura partidă care poate fi considerată ușoară în programul dinamoviștilor este cea de pe terenul lui FC Argeș, echipă care, conform unor surse federale, va fi retrogradată la finele sezonului din cauza scandalului de corupție în care este implicat patronul, Cornel Penescu.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.