Căpitanul lui Juventus Torino, Alessandro Del Piero, e foarte afectat de înfrângerea de pe teren propriu în fața lui Cagliari, 2-3, dar e convins că echipa sa încă are forța de a câștiga campionatul.
"Noi încă sperăm și credem că putem termina pe prima poziție, deși acest lucru părea mult mai probabil săptămâna trecută decât acum… A fost o perioadă dezastruoasă pentru noi, dar lucruri de acest gen se întâmplă în fotbal, așa cum și contracandidatele noastre o pot păți", a declarat atacantul.
Del Piero e convins că forța grupului o va ajuta pe Juventus să prindă primul loc: "Avem ce ne trebuie pentru a reuși".
După primele 22 de etape, Juventus e abia pe locul al treilea din Serie A, cu 43 de puncte, fiind depășită de AC Milan la o singură "lungime" și de Internazionale, echipa lui Chivu adunând 50 de puncte până acum.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















