Home Sport Din toamnă se înființează Cupa Ligii

Din toamnă se înființează Cupa Ligii

DISTRIBUIŢI

Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal a aprobat, marți, înființarea Cupei Ligii, competiție care se va desfășura începând cu sezonul 2014-2015. Deoarece România nu stă foarte bine la coeficientul continental, câștigătoarea nu va fi recompensată cu prezența în Europa League, ci se va mulțumi cu premiul de aproximativ 250.000 de euro. Meciurile vor avea loc în timpul acțiunilor echipei naționale, astfel că valorile vor fi mult mai echilibrate în cadrul Cupei Ligii. „Adunarea Generală a aprobat organizarea Cupei Ligii. Vor participa 18 echipe, însă cele patru nou-promovate vor disputa câte un meci eliminatoriu pentru a rămâne 16 formații. Apoi, începând cu 16 echipe se joacă optimi, sferturi, semifinale și finala, după împerecherea într-o singură urnă. Doar semifinalele se joacă în dublă manșă pentru ca echipele să se poată exprima în două meciuri. S-au stabilit și premiile, în prima fază se acordă câte 1 la sută, adică 10.000 de euro pentru fiecare participantă. În sferturi se acordă 2 la sută, adică 20.000, apoi mai sus 2,5 la sută astfel încât în finală 10 la sută ia câștigătoarea trofeului și 7 la sută finalista. Teoretic, echipa care câștigă Cupa Ligii încasează aproximativ 250.000 de euro. Cupa Ligii se va disputa din sezonul 2014-2015, cu precizarea că această rețetă financiară este pentru un singur an, urmând ca în funcție de atractivitatea competiției să se rediscute la finalul sezonul următor. Competiția se desfășoară, dar condițiile financiare pot fi modificate”, a anunțat președintele executiv al lui FC Dinamo, Constantin Anghelache.

foto: www.facebook.com/FC.Viitorul

Robert Jugravu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.