
?ê?£ase puncte din șase posibile pentru „câini”
În ciuda crizei financiare pe care a traversat-o în ultimele luni, Dinamo merge cât se poate de bine pe plan sportiv. După ce a început anul cu o victorie împotriva „nașilor” de la FC Brașov, formația din ?ê?£tefan cel Mare a mai făcut un pas mare în lupta pentru prinderea unui loc de cupe europene, reușind să se impună și pe terenul marii rivale Rapid, scor 1-0. Singurul gol al partidei a fost marcat de veteranul Ionel Dănciulescu, atacantul demonstrând din nou că este, în continuare, indispensabil pentru clubul bucureștean. „Cred că a fost un derby, indiferent de pozițiile pe care le ocupă cele două echipe și cred că ne-am ridicat ca și calitate a jocului la nivelul unui derby. Și atmosfera în tribune a fost frumoasă, așa ar trebui să arate un stadion. Rapid a început destul de bine, ne-au pus ceva probleme, este o echipă bună, în formare. De altfel, și noi încercăm să schimbăm liniile. Sunt două echipe în construcție care vor arăta bine pe viitor. Sigur că e liniște la noi, domnul Negoiță ne-a spus să mai avem răbdare două săptămâni. Mai așteptăm, deocamdată ne bucurăm de această victorie”, a comentat Ionel Dănciulescu la finalul jocului din Giulești.
Omul căruia i se datorează o mare parte din aceste rezultate, antrenorul Cornel Țălnar, nu a putut să se declare decât extrem de mulțumit, mai ales că jucătorilor nu le-a fost promisă nicio primă pentru acest derby. „A fost o victorie mare, foarte muncită. După primele 20-25 de minute în care Rapid ne-a surprins și și-a creat ocazii de gol, noi ne-am revenit, iar în repriza a doua consider că Dinamo și-a impus jocul. Victoria este absolut meritată, sper ca această victorie să fie un imbold pentru conducere și să se plătească mai repede salariile. Domnul Negoiță nu ne-a promis prime pentru acest meci, ne-a spus doar că săptămâna viitoare se va ajunge cu salariile la zi. Dacă acest lucru se realizează, atunci va fi liniște la echipă”, a declarat Cornel Țălnar.
Omologul său de pe banca rapidiștilor, Marian Rada, s-a declarat mulțumit de fotbaliștii săi, despre care spune că ar fi putut tranșa meciul în favoarea lor dacă ar fi fost mai atenți la finalizare în prima repriză, când și-au creat mai multe situații favorabile de a marca.
Foto: www.fcdinamo.ro
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















