
Clubul de rugby RCJ Farul Constanța a perfectat transferurile a doi jucători din Samoa, care ultima oară au evoluat în campionatul Franței. Astfel, Alvin Halo, în vârstă de 22 de ani, și fratele său, Rambo Morrison Tavana, în vârstă de 24 de ani, vor evolua, începând cu sezonul viitor, pentru echipa de la malul mării. „Mi-au fost recomandați de un impresar și de cum i-am văzut la antrenamente mi-am dat seama că nu trebuie să îi pierdem. Au o viteză în plus peste tot ce avem și ne vor fi foarte utili în atingerea obiectivelor. Alvin este un jucător foarte tehnic care evoluează ca fundaș, iar Rambo este un foarte bun transformer“, a declarat antrenorul Farului, Mircea Paraschiv.
Ambii au semnat angajamente până pe 31 decembrie 2011, cu opțiune de prelungire de partea clubului constănțean. În altă ordine de idei, Farul a renunțat la serviciile sportivilor Vlad, Bulgac și Baltag.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















