Antrenorul echipei naționale de handbal masculin a României, Eliodor Voica, a stabilit, în proporție de aproape sută la sută, care sunt jucătorii pe care se va baza în primele două jocuri din cadrul preliminariilor Campionatului European din 2014. Selecționerul i-a convocat pe portarii Popescu, Ciobanu, Irimuș, iar în câmp i-a dorit pe Sabou, Dospinescu, Șimicu, Păiuș, Ramba, Csepreghi, Fenici, Rotaru, Mureșan, Ghiță, Criciotoiu, Acatrinei, Ghionea, Sadoveac, Novanc, Huba Talas, Iancu. „Cam aceasta este componența lotului, dar pot interveni modificări, în sensul că portarul Popescu și interul Mureșan au unele probleme de sănătate, iar în funcție de cum se vor simți, vom vedea ce măsuri vom lua până la ora reunirii. Mai sunt și alți jucători tineri în vederile noastre pentru postul de extremă stânga. Ne vom reuni la Piatra Neamț și de acolo vom pleca direct în Slovenia, pentru primul meci. După cum se vede, ne duelăm cu adversare din primul eșalon mondial, adică Slovenia, locul șase la Europene și Islanda, participantă la Olimpiadă. Consider că sunt favoritele grupei noastre. Să nu se înțeleagă greșit, nu mergem în aceste preliminarii ca mieii la tăiere, dar trebuie să fim realiști”, a declarat Eliodor Voica.
România va juca împotriva Sloveniei în deplasare, pe 31 octombrie, iar pe 4 noiembrie va primi acasă replica Islandei, ambele jocuri contând pentru preliminariile CE de peste doi ani.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















