
Liverpool – Steaua, 22:05, în direct la Pro TV
Antrenorul britanicilor, Roy Hodgson, e convins că va câștiga în fața Stelei și cu o echipă formată în mare parte din jucători care au fost folosiți mai rar până acum.
Steaua a rămas singura reprezentantă a României în Europa League, după ce FC Vaslui, Timișoara, Dinamo și Unirea Urziceni au pierdut în tururile precedente. În această seară, Ilie Dumitrescu își va conduce elevii la primul meci din faza grupelor, în fața celui mai puternic adversar, Liverpool. „Cormoranii“ nu vor alinia cea mai bună echipă în această seară, conform declarațiilor de ieri ale antrenorului Roy Hodgson. „Nu cred că are sens să avem un lot de 25 de jucători, dintre care mulți sunt internaționali, și să jucăm cu aceiași 11 de fiecare dată. Este un prilej foarte bun pentru ei să rămână în formă și pentru mine să îi văd la treabă. Meciurile din Europa League și cele din Carling Cup mă vor ajuta să mă edific asupra calităților tuturor fotbaliștilor, astfel încât să avem o formație de bază solidă“, a declarat antrenorul lui Liverpool.
Fundașul Daniel Agger a declarat, doar formal, că se teme de Steaua, pe care a comparat-o cu o echipă din lumea a treia a fotbalului. „Liverpool intră pe teren să câștige fiecare partidă. Uneori, nu contează cum câștigi, atâta timp cât o faci. Steaua este o echipă tipică estului Europei. Am jucat de curând în Macedonia, e clar că Steaua e un club mai mare și are o echipă mai puternică, dar are jucători cu calități similare“, a spus apărătorul.
Liverpool – Steaua se va juca astăzi, de la 22:05, în direct la Pro TV. De la aceeași oră este programată și cealaltă partidă a Grupei K, Napoli – Utrecht.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















