Echipa Oțelul Galați se zbate undeva în partea inferioară a clasamentului, unde a ajuns și din cauza suspendării de două puncte pe care a primit-o la începutul sezonului. Rezultatele foarte slabe, însă, sunt adevăratul motiv pentru care dunărenii nu își mai pot propune decât evitarea retrogradării în această ediție de campionat. Ceahlăul Piatra Neamț, o formație cu aspirații nu foarte înalte, s-a impus cu un categoric 4-1 în fața fostei campioane, marcatorii golurilor fiind Bădescu (min. 19), Aloisio (min. 48) și Stana (min. 79 și 88), respectiv Giurgiu (min. 73). Situația nu este deloc roz pentru Oțelul, care în acest moment ocupă un loc retrogradabil. „Noi ne-am popus că câștigm, dar am intrat cu lejeritate în meci, tratând fără responsabilitate fazele importante. E un rezultat pe care nu îl meritam. Am și riscat pe final, în ultimul sfert de oră, forțând obținerea unui punct. Sunt nemulțumit de echipă, dar în spectal de apărători, care au făcut greșeli foatre mari. Deși nu este Crăciunul am făcut un cadou mare Ceahlăului, cele trei puncte. Însă eu cred în continuare în acești băieți. Dacă ei sunt conectați la miza jocului vor avea numai de câștigat”, a comentat antrenorul gălățenilor, Viorel Tănase, la încheierea partidei.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















