Căpitanul echipei naționale, Cristi Chivu, a fost prezent la lansarea proiectului „Securitate socială și formare profesională pentru sportivi“, unde a criticat dur modul în care sunt tratați fotbaliștii din țară. Fundașul lui Inter Milano a acuzat în primul rând faptul că majoritatea jucătorilor nu au contracte de muncă, ci de prestări servicii, ceea ce nu le asigură un viitor stabil după încheierea vieții sportive. „Totul e făcut în dezavantajul fotbaliștilor și în avantajul cluburilor și patronilor de cluburi. E bine că cineva s-a gândit să-i ajute. Eu sunt alături trup și suflet de colegii mei care încă nu știu ce vor face la finalul carierei. Există riscul ca acești fotbaliști să apeleze la mijloace neortodoxe pentru a aduce pâine acasă familiei“, a declarat Cristi Chivu. Căpitanul naționalei a specificat că plătește 200 de euro lunar la sindicatul fotbaliștilor profesioniști din Italia, astfel că va beneficia de o pensie considerabilă la finalul carierei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















