Home Sport „Galacticii”, la un pas de eliminare din Cupa Spaniei

„Galacticii”, la un pas de eliminare din Cupa Spaniei

DISTRIBUIŢI

Echipa Real Madrid a pierdut manșa întâi a optimilor de finală ale Cupei Spaniei, 1-2 pe terenul lui Celta Vigo, și doar un succes cu 1-0 sau la minim două goluri diferență în retur o mai duce în sferturi. Gazdele au deschis scorul prin Bermejo (min. 55), apoi Bustos (min. 77) a dublat avantajul formației sale, iar Cristiano Ronaldo (min. 86) a reaprins separnțele „galacticilor” pe final. Antrenorul lui Real Madrid, Jose Mourinho, s-a declarat dezamăgit de atitudinea elevilor săi, cărora le-a dat exemplul pozitiv al lui Varane, care a fost nevoit să rămână pe teren și după ce s-a accidentat, deoarece fuseseră efectuate toate schimbările. „Evident, unii jucători m-au dezamăgit. Alții au fost exemplari, ca Varane, care chiar și accidentat a rămas pe teren. Accidentat, el a făcut mai mult decât alții care nu erau accidentați”, a declarat Jose Mourinho după meciul pierdut cu 2-1 pe terenul lui Celta Vigo.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.