
Nou-promovata Corona părea că va face cu siguranță drum întors în Liga a II-a la finalul acestui sezon, dar punctele obținute în ultima parte a anului 2013 le-au dat curaj brașovenilor. Conducerea a obținut transferul atacanților Valentin Balint și Cătălin Dedu, de la Dinamo, respectiv Universitatea Cluj, iar antrenorul Ionel Gane a prins mai mult curaj. El e convins că elevii săi au, acum, forța de a se lupta pentru evitarea retrogradării. „Era extrem de important pentru noi să ne întărim atacul. În situația în care suntem, este important să marcăm. Până la urmă, indiferent care sunt jucătorii care au jucat mai bine un meci sau altul, tot atacanții sunt cei care marchează și este important să fim acoperiți pe acest post. În acest moment ne mai preocupăm să aducem doi fundași centrali. Este foarte posibil ca ei să apară chiar și în cantonamentul din Antalya, o să vedem. Oricum, în acest moment suntem cu toții mult mai optimiști și încrezători în îndeplinirea obiectivului”, a comentat Ionel Gane.
foto: www.asccorona.ro
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















