
Borcea se teme de incendii provocate
Derby-ul Dinamo – Steaua își consumă, în această seară, cel de-al 122-lea episod din istorie. Partida este una extrem de importantă atât pentru jucători, cât și pentru fani, iar Borcea se teme că suporterii Stelei vor incendia peluza stadionului din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Președintele executiv al dinamoviștilor, Cristi Borcea, a aflat „din surse sigure“ că fanii Stelei au de gând să incendieze sectoarele de peluză pe care le vor ocupa în această seară la derby. Drept urmare, a luat legătura cu finanțatorul rivalei, Gigi Becali, căruia i-a transmis să nu le împartă bilete și suporterilor de la Peluza Sud, cunoscuți ca un grup agresiv. „Vreau să fac un apel către forțele de ordine, pentru că, din informațiile pe care le avem din rândul suporterilor steliști, sunt unii care vor să vină să se răzbune pe Gigi, să dea foc peluzei. Sunt informații verificate. M-am pus de acord și cu Gigi, și cu Mustață (n.r. liderul galeriei steliste) și au spus că suporterii de la Peluza Sud să nu vină pentru că nu vor intra. În afara celor 676 de bilete, nu va intra nimeni. Să nu picheteze în jurul stadionului pentru că nu vor intra. Avem toate informațiile necesare și am luat toate măsurile. Pe baza reciprocității am dat același număr de bilete câte am primit și noi în tur. Am dat 676, iar ei le-au împărțit. Nu a fost decizia noastră care dintre suporterii Stelei să vină la meci. Ei vor să vină mai mulți de atât și nu e normal“, a declarat Borcea.
Dinamo conduce „la general“
În afară de răfuiala dintre suporterii Stelei și conducerea clubului, în această seară ne putem aștepta, cu siguranță, și la un spectacol frumos în teren, mai ales că nu este vorba doar despre un meci de orgolii, ci și despre două echipe care au mare nevoie de puncte. Dacă Steaua are 39 de puncte și vrea să fie sigură că își va păstra locul pe podium, Dinamo trebuie să își recupereze punctele pierdute cu Ceahăul și CFR Cluj, iar un succes astăzi i-ar duce pe „câini“ la un singur punct în spatele rivalilor din Ghencea.
Din cele 121 de întâlniri directe disputate până acum, Dinamo a câștigat 42, Steaua – 34, iar 45 de meciuri s-au încheiat la egalitate. Mai mult, gazdele din această seară au marcat 162 de goluri, iar jucătorii echipei din Ghencea – doar 160.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















