
Portarul s-a retras din activitate la 40 de ani
Unul dintre cei mai cunoscuți portari ai ultimului deceniu, germanul Jens Lehmann, a hotărât să își agațe mănușile în cui după ce marele său rival, Oliver Kahn, s-a retras în urmă cu doi ani.
Jens Lehmann a preferat să părăsească terenul de fotbal în aplauze decåt să fie nevoit pe viitor să se retragă din cauza fluierăturilor. Celebrul portar german al lui VfB Stuttgart, ajuns la 40 de ani, a realizat că organismul începe să îi joace feste, astfel că și-a anunțat retragerea din fotbal la finalul sezonului 2009/2010. Såmbătă a jucat ultimul său meci, pe terenul lui Hoffenheim, 1-1.
Jens Lehmann juca pentru VfB Stuttgart din 2008, după ce a mai trecut, de-a lungul carierei, pe la Schalke 04 (1988-1998), AC Milan (1998), Borussia Dortmund (1998-2003) și Arsenal Londra (2003-2008). A cåștigat campionatul Germaniei în 2002, al Angliei în 2004, o Cupă a Angliei în 2005, dar cea mai mare performanță personală o reprezintă cucerirea Cupei UEFA, în 1997.
Printre ultimele meciuri jucate de german în cupele europene se numără și cel cu Unirea Urziceni, din cadrul grupelor Ligii Campionilor, cånd a fost protagonistul unui episod cel puțin amuzant. Månat de organismul tot mai slab despre care vorbeam mai sus, fotbalistul a așteptat momentul cånd colegii săi atacau și a urinat după reclamele din spatele porții sale.
Totuși, Jens Lehmann este cunoscut în primul rånd datorită rivalității cu Oliver Kahn, cu care s-a luptat întreaga carieră pentru un loc de titular în echipa națională a Germaniei. Jucătorul lui VfB Stuttgart a sperat pånă în ultima secundă că se va putea retrage la vară, după un meci de la Cupa Mondială, dar selecționerul Joachim Low i-a refuzat acest vis.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















