FC Timișoara – Șahtior Donețk, astăzi la ora 20.30
FC Timișoara își pune speranțe în rezultatul de egalitate obținut în deplasare și încearcă în această seară să o elimine pe Șahtior Donețk din Liga Campionilor. Ucrainenii nu vor avea de înfruntat doar iureșul fotbaliștilor lui Sabău, ci și un stadion „Dan Păltinișanu“ plin până la refuz.
Timișoara a fost la câteva minute de o victorie istorică la Donețk, dar a trebuit să se mulțumească în cele din urmă cu un egal, 2-2. Acest scor i-a transformat pe elevii lui Ioan Ovidiu Sabău în favoriți la calificarea în turul al patrulea preliminar al Ligii Campionilor, ultimul înaintea grupelor. Spre deosebire de partida de la Donețk, câștigătorii Cupei UEFA îl vor avea pe Mircea Lucescu pe bancă, antrenorul absentând săptămâna trecută din cauza problemelor cu inima.
Fundașul român al „minerilor“, Răzvan Raț, e conștient că Șahtior e obligată să înscrie în această seară pentru a îi elimina pe bănățeni. „Timișoara are prima șansă mâine (n.r. – astăzi), dar noi trebuie să dăm gol, de asta am venit, să atacăm. Știu ce public fantastic au, dar noi am mai jucat pe astfel de stadioane. Normal că îmi pare rău că nu am jucat în tur, dar sper să fac un joc frumos acum“, a spus internaționalul român. Raț știe și care a fost motivul pentru care echipa sa nu a învins în meciul tur: „De ce n-am câștigat la Donețk? Fiindcă n-am jucat eu. Glumesc…“.
Lucescu: „Vom avea spații“
Antrenorul lui Șahtior, Mircea Lucescu, recunoaște că se teme de publicul fantastic de la Timișoara, dar a găsit și partea pozitivă a acestui aspect. „Fanii îi vor încuraja pe bănățeni spre atac, nu spre apărare, iar noi vom putea profita de spațiile libere. N-am vorbit cu nimeni de acolo. Am alte probleme și mă interesează un singur lucru: să mă calific mai departe“, a declarat „Il Luce“.
Partida FC Timișoara – Șahtior Donețk va începe astăzi la ora 20.30 și va fi transmisă în direct de PRO TV.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















