Atacantul rus Roman Pavlyuchenko a fost cedat de Spartak Moscova la Tottenham Hotspurs contra sumei de 20 de milioane de euro.
Jucătorul încă nu se dezmeticise după aflarea veștii, declarând că a mai rămas de îndeplinit doar formalitatea semnării actelor: "Îndată ce voi obține viza voi zbura în Anglia și voi semna contractul. Totul s-a întâmplat așa de rapid încât nici nu am mai apucat să-mi iau rămas bun de la colegi".
Valery Karpin, managerul general al lui Spartak, e de părere că acest transfer este o mutare foarte inteligentă, din care câștigă toate părțile implicate. "Tottenham ne-a prezentat o ofertă concretă pe care noi am acceptat-o imediat. Dacă Roman și oficialii englezi se înțeleg în privința contractului, atunci acesta poate pleca. Acest transfer este benefic atât pentru club, cât și pentru fotbalist", a spus oficialul.
Pavlyuchenko îi va lua locul lui Robbie Keane, transferat la Liverpool, și va primi 38.000 de euro pe săptămână.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















