Home Sport Primul eșec din 2008 al bănățenilor

Primul eșec din 2008 al bănățenilor

DISTRIBUIŢI

Primele meciuri ale etapei a XXIV-a a Ligii I au adus și două premiere ale sezonului de primăvară: cea dintâi înfrângere din 2008 a echipei antrenate de Dusan Uhrin, Poli Știința Timișoara, respectiv prima victorie din retur a formației Dacia Mioveni.
Cea mai în formă echipă a campionatului în acest sezon de primăvară, Poli Timișoara, a fost învinsă categoric, în deplasare, de FC Vaslui cu scorul de 3-0, golurile învingătorilor fiind marcate de Andronic '2, Zmeu '9 și Ljubinkovici '42 (penalty).
Pentru bănățeni, meciul a început, practic de la 1-0, căci, chiar în minutul 2, portarul Marius Popa a respins neconvingător un balon centrat din corner, iar Andronic a profitat, șutând imparabil în vinclul porții timișorene, modificând pentru prima dată tabela de marcaj.
FC Vaslui și-a mărit avantajul la 2-0 în minutul 9, atunci când Zmeu a profitat de o greșeală a lui Marius Popa și a reluat cu capul în plasă de la șase metri o centrare din corner a lui Sorin Frunză. Scorul final a fost stabilit în minutul 42, când Ljubinkovici a transformat cu precizie o lovitură de pedeapsă acordată la un henț în careu a lui Brezinsky.
În alt meci contând pentru etapa a XXIV-a, Dacia Mioveni a învins, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formația Oțelul Galați, obținând prima victorie în retur. Unicul gol al meciului a fost marcat de Cristi Bratu în minutul 81.
Candidată sigură la retrogradare, "U" Cluj, nu a putut să facă vreo surpriză la Reghin, în fața Gloriei Bistrița și a pierdut cu scorul de 2-0, goluri marcate de Tilincă '63 și Dobre '68.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.