
Federer a plâns după finală
Spaniolul Rafael Nadal este noul campion de la Australian Open, trecând în finală de fostul număr unu mondial, Roger Federer, cu 7-5, 3-6, 7-6 (7/3), 3-6, 6-2. Astfel, liderul clasamentului ATP și-a respectat blazonul și a demonstrat încă o dată că merită să ocupe această poziție în detrimentul elvețianului, care este pe locul secund.
La capătul unui meci care a semănat cu un adevărat tur de forță, patru ore și 23 de minute, Roger Federer nu a putut decât să se recunoască învins, izbucnind în lacrimi în timpul discursului, fiind capabil să spună doar "Dumnezeule, cât este de dureros…".
Rafael Nadal era foarte fericit la finele meciului, însă nu și-a arătat exuberanța pentru a nu îl pune pe Federer într-o postură jenantă, mulțumindu-se să își ceară scuze în fața acestuia. "Îmi pare rău pentru astăzi. Știu cum te simți acum, este foarte greu… Dar amintește-ți că ești un mare campion, unul dintre cei mai buni din istorie și vei îmbunătăți performanța lui Sampras", a spus Nadal, cu referire la recordul americanului, care a câștigat 14 turnee de Grand Slam, cu unul mai mult decât Federer.
La ieșirea din arena "Rod Laver", întreaga asistență i-a aplaudat frenetic pe cei doi, fără vreun plus pentru câștigătorul acestei ediții a Australian Open.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















