Home Sport Real Madrid, vacă bună de muls

Real Madrid, vacă bună de muls

DISTRIBUIŢI

Spaniolilor li se cer sume exorbitante pentru jucători

Președintele Florentino Perez susține că transferurile pe sume foarte mari ale lui Kaka și Cristiano Ronaldo au transformat-o pe Real Madrid într-un club supraestimat. „Galacticii“ doresc să mai cumpere fotbaliști în această vară, însă grupările de care aceștia aparțin cer sume mult prea mari, mizând pe faptul că spaniolii sunt dispuși să investească oricât.
„Am încercat de mai multe ori să transferăm fotbaliști care au câștigat Balonul de Aur sau care au primit distincția de cel mai bun fotbalist din lume. Venirile lui Kaka și Cristiano Ronaldo au creat anumite confuzii deoarece, după ce am anunțat că dorim câțiva fotbaliști spanioli, ni s-au cerut niște sume monstruoase, care nu corespund deloc cu realitatea“, a spus Florentino Perez.
Oficialul madrilenilor susține că aceiași jucători pe care dorește să îi cumpere acum ar fi costat mai puțin de jumătate în urmă cu un sezon. „Acum un an, anumiți fotbaliști de care ne-am interesat erau cotați la jumătate din suma care ne este cerută în acest moment. Nu există nicio justificare pentru aceste exagerări“, a mai declarat Perez pentru „The Daily Telegraph“.
Spaniolul a dat asigurări că nu va accepta să plătească atât de mult în schimbul jucătorilor doriți: „Dacă celelalte cluburi nu devin realiste, putem foarte ușor să promovăm spanioli de la echipa a doua“.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.