Britanica Rebecca Adlington a anunțat, în cursul zilei de ieri, că a hotărât să pună punct carierei profesioniste de înotătoare, deși are numai 23 de ani. Dubla campioană olimpică la Beijing în probele de 400 și 800 de metri consideră că nu mai are forța de a se antrena ca și până acum, astfel că este mai bine pentru ea să nu mai ia startul în competiții. „Urăsc cuvântul retragere. Iubesc înotul, dar nu voi mai participa la competiții. Nu mă mai pot pregăti ca înainte. Îmi trebuie mai mult timp de recuperare. E timpul să mă opresc. Jocurile Olimpice de la Beijing mi-au schimbat viața. A fost cel mai bun moment al carierei mele”, a declarat sportiva în cadrul unei conferințe de presă organizate la Londra. Adlington a început să bată în retragere după încheierea Jocurilor Olimpice din capitala Angliei, unde nu a reușit să își apere titlurile cucerite în 2008, fiind medaliată doar cu bronz la ambele probe.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















