Antrenorul dinamovist, Mircea Rednic, nu își face probleme în privința viitorului său și spune că nu ar fi un capăt de țară nici dacă va fi dat afară din „Ștefan cel Mare“. Tehnicianul a anunțat că și-ar dori să continue la conducerea „câinilor“, dar afirmă că are și mai multe variante de rezervă din străinătate. „Nu am demisionat de la Dinamo. Am vorbit cu acționarii înainte să plec și am stabilit niște condiții în care aș putea continua la Dinamo. Eu vreau să rămân la Dinamo, dar nu cu lotul actual. Nu e nicio problemă dacă mă vor da afară, am suficiente oferte din străinătate, pe bani foarte, foarte mulți“, a declarat „Puriul“. Dinamo încearcă în aceste zile cooptarea lui Dinu Gheorghe în conducere, iar Vasile Turcu are șanse mari să plece și să investească la un alt club de fotbal. De asemenea, conducerea a discutat aseară cu Ioan Ovidiu Sabău, căruia i-a propus postul de antrenor principal.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















