
Ilie Năstase nu e fanul lui „Federer Express“
Fostul tenismen român Ilie Năstase nu este impresionat de recentul succes al lui Federer de la Wimbledon, considerând că elvețianul putea să piardă finala dacă Roddick ar fi știut să profite de câteva momente-cheie. De asemenea, fostul număr 1 mondial nu crede că Federer merită să fie numit „cel mai bun jucător de tenis all-time“ deoarece nu poate fi comparat cu sportivii din alte vremuri. „Nu pot să spun că Federer e cel mai bun tenismen din istorie, e foarte greu să faci comparații. Fiecare a fost bun în perioada lui. După titlurile pe care le-a câștigat poți să spui că e cel mai titrat din istorie, dar după stilul de joc nu încape comparație, pentru că au fost și alții la fel de buni. Au fost Bjorn Borg, Rod Laver, Pete Sampras, John McEnroe, iar acum spun doar câteva nume, așa, pe fugă. Sunt perioade diferite, stiluri diferite și toți au fost foarte buni“, a declarat „Nasty“. Românul a făcut un exercițiu de imaginație și și-a închipuit că, dacă ar fi activat în aceeași perioadă, ar fi fost favorit în fața lui Federer pe zgura de la Roland Garros, dar elvețianul ar fi plecat cu prima șansă la US Open și Wimbledon.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















