Selectionerul Angliei, Sven Goran-Eriksson, a declarat ca atacantul Wayne Rooney va fi convocat pentru Cupa Mondiala din Germania, chiar daca a suferit o fractura la al patrulea metatarsian al piciorului drept.
-Il voi coopta pe Rooney in lotul Angliei pentru Cupa Mondiala, daca se va putea reface pana la meciurile din fazele superioare ale turneului final-, a declarat Eriksson.
Atacantul in varsta de 20 de ani a suferit o accidentare grava in meciul pierdut de Manchester United, cu scorul de 0-3, in fata formatiei Chelsea Londra, iar medicii au anuntat ca Rooney va avea nevoie de o perioada de aproximativ sase saptamani pentru a se recupera.
Tehnicianul Sven Goran-Eriksson are multe batai de cap cu accidentarile jucatorilor din ultima vreme. Michael Owen are inca probleme, chiar daca a revenit pe gazon dupa o pauza de patru luni. In aceste conditii, Wayne Rooney devine un jucator vital pentru succesul Angliei la Mondialul german, care va debuta pentru -insulari- in 10 iunie, intr-un meci impotriva Paraguayului.
Daniel Ormuz
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















