Sportivul Darvis Patton, component al ștafetei de 4×100 metri a Statelor Unite ale Americii, a anunțat că pune punct carierei profesioniste după 13 ani petrecuți la cel mai înalt nivel. „Sunt sprinter, așa că voi fi rapid în declarații. După 13 ani petrecuți pe pistă a venit momentul să pun punct. Este timpul să mă retrag. Nu pot spune că ultimul meu sezon s-a desfășurat așa cum am vrut, dar sunt mândru de ce am realizat. Atletismul mi-a dat posibilitatea de a vedea lumea, de a întâlni oameni interesanți în timp ce am făcut ceea ce mi-a plăcut. Mulțumesc pentru că ați avut încredere în mine, pentru că m-ați susținut și încurajat. Voi fi mereu un atlet, un component al echipei Statelor Unite și nu voi sta departe de pistă”, a declarat Patton, care luna viitoare va împlini 36 de ani.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















