
Situația Stelei, care a dominat autoritar întrecerea internă și și-a pus în vitrină cel de-al 24-lea trofeu de campioană a României, s-ar putea transforma în una aproape tragică. În urma condamnării finanțatorului Gigi Becali în cazul Valiza, UEFA ar putea hotărî excluderea formației din Ghencea din cupele continentale pentru unul sau mai multe sezoane, decizie care ar da peste cap lucrurile pentru echipa lui Reghecampf. Antrenorul susține că lucrurile se desfășoară conform programului, dar recunoaște că fotbaliștii săi sunt puțin îngrijorați că ar putea rata prezența în Liga Campionilor. „Sigur, toți ne gândim la ce va fi pe 24 iunie, fiindcă o excludere ar fi un dezastru pentru tot fotbalul românesc. Condamnarea patronului ne-a afectat, încă suntem afectați, dar atât eu, cât și managerul general încercăm să-i ținem departe pe jucători de aceste lucruri și le-am zis că rezultatele bune îl vor bucura pe patron”, a comentat Laurențiu Reghecampf.
Transferurile, în stand-by
UEFA va comunica decizia privind viitorul Stelei în perioada 24-28 iunie, astfel că oficialii clubului bucureștean au hotărât să aștepte până în acel moment înainte de a lua o hotărâre privind jucătorii pe care și-i doresc. Stafful tehnic și managerii au întocmit o listă a celor pe care și-i doresc, dar aceștia vor sosi în Ghencea numai în cazul în care forul continental nu va hotărî excluderea din Liga Campionilor. „Suntem acoperiți bine. Mai avem nevoie de un atacant, încercăm să rezolvam totul în câteva zile. Există problema aceasta cu Liga Campionilor, vom afla dacă jucăm acolo sau nu. Keșeru n-are ce să-mi transmită mie. E pe lista noastră, dar deocamdata noi nu aducem jucători. E o decizie importantă pe care trebuie să o luăm, dar sigur mai avem nevoie de un vârf. Incercăm să găsim cea mai buna soluție, să luam un fotbalist care să fie pe stilul nostru”, a mai spus Laurențiu Reghecampf în interviul acordat site-ului www.steauafc.com.
În cazul în care Steaua va fi exclusă din competițiile continentale, locul ei în preliminariile Ligii Campionilor va fi luat de vicecampioana Pandurii Târgu Jiu.
Foto: www.steauafc.com
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















