Home Sport Steaua și Dinamo s-au evitat în sferturile Cupei României

Steaua și Dinamo s-au evitat în sferturile Cupei României

DISTRIBUIŢI

Cele opt formații rămase în cursă pentru câștigarea Cupei României au aflat, ieri, care sunt meciurile din cadrul sferturilor de finală. Liderul Steaua și marea rivală Dinamo au răsuflat ușurate după ce au văzut că nu se vor lupta în meci direct, ele urmând să întâlnească pe teren propriu Oțelul Galați, respectiv Pandurii Târgu Jiu. Viitorul Constanța va primi acasă replica  Astrei Giurgiu, iar FC Vaslui se va deplasa la Ploiești, pentru întâlnirea cu Petrolul, moldovenii având acum, după ce și-au recuperat cele opt puncte luate inițial de comisii, un moral foarte bun. Directorul general al clubului Oțelul Galați, Narcis Răducan, este de părere că adversara sa are marele avantaj de a organiza meciul la București: „Există o motivație în plus pentru noi, dar ținem cont și de faptul că Steaua mai are și alte două competiții. E un avantaj pentru Steaua, deoarece se joacă în Ghencea. Și ei vor trata foarte serios partida, dar avem de partea noastră ambiția noului antrenor. Mi-aș fi dorit totuși ca această partidă să se fi jucat în primăvară”.
Meciurile din cadrul sferturilor de finală se vor disputa într-o singură manșă, în perioada 3-5 decembrie și vor fi găzduite de formațiile care au fost extrase primele din urnă.

Steaua – Oțelul Galați
FC Viitorul – Astra Giurgiu
Dinamo – Pandurii Târgu Jiu
Petrolul Ploiești – FC Vaslui

foto: www.steauafc.com

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.