
Fundașul dinamovist Gabriel Tamaș, care aparține de AJ Auxerre, a fost împrumutat la clubul englez de ligă secundă West Bromwich Albion, unde va juca până la finalul acestui sezon. Agentul Victor Becali a confirmat această mutare și a precizat că britanicii vor avea drept de cumpărare definitivă dacă vor fi mulțumiți de evoluțiile internaționalului român. „Sunt toate detaliile puse la punct, azi va efectua vizita medicală și va semna un contract cu englezii valabil până la finalul sezonului. Este împrumutat de Auxerre la West Bromwich până în vară, iar apoi englezii vor avea opțiunea de achiziționare definitivă“, a declarat impresarul. Dinamo ar fi putut să îl păstreze pe Tamaș până la finele sezonului, însă conducerea a hotărât să accepte acest împrumut la WBA încă de acum.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















