
FC Timișoara a scos, in extremis, un 3-3 pe terenul Oțelului, după ce gălățenii au condus cu 2-0 și 3-1. „Sunt extrem de supărat, niciodată nu am fost mai supărat ca astăzi (n.r. ieri). Am scăpat victoria după un meci pe care l-am controlat fără probleme. Au fost momente cånd adversarii noștri erau groggy. Am dat dovadă de naivitate și de lipsă de concentrare. Plătim tribut lipsei de experiență“, a declarat antrenorul Oțelului, Dorinel Munteanu. Cu toate că echipa sa a înscris golul egalizator în penultimul minut de joc, antrenorul timișorenilor, Ioan Ovidiu Sabău, s-a declarat „total nemulțumit de acest rezultat“. „Mi-am pus bază pe jucători care evoluează mai puțin, dar au contracte consistente. Îmi asum acest semieșec, dar dacă vrem să avem pretenții la titlu, nu vom avea șanse niciodată cu un astfel de joc și atitudine“, a declarat Sabău.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















