
Acționarul dinamovist, din ce în ce mai „bărbat“
Vasile Turcu l-a acuzat în termeni duri pe Emilian Dolha după remiza de la Urziceni, 4-4, unde portarul a greșit la unul dintre golurile încasate de Dinamo.
Acționarul dinamovist Vasile Turcu simte, mai nou, că are sânge în instalație. Pentru că acum, grație medicinei moderne, are instalație! Meciul de la Urziceni a fost unul foarte frumos, și doar ghinionul a făcut ca Dinamo să nu plece cu toate punctele de pe stadionul „Tineretului“, dar „Muc cel mic“ – așa cum e alintat, cu grație, de suporteri – probabil că nu a înțeles, din nou, mai nimic.
Emilian Dolha, care greșise și în meciul cu CFR Cluj, a provocat un penalty tot din cauza unei gafe, la 4-3 pentru Dinamo, moment în care s-a și accidentat și a fost schimbat cu George Curcă. Prestația fotbalistului este, evident, de condamnat, dar e normal să primească reproșuri din partea cuiva care se pricepe, măcar puțin. După cum afirma una dintre fostele amante ale lui Vasile Turcu în urmă cu mai mulți ani, el nu cunoștea nici numele tuturor fotbaliștilor de la Dinamo. Probabil că i-a învățat până astăzi, pentru că trebuie să dea declarații după meci. Bune, proaste, nu contează. Important e să se vadă cum și cât suferi. Or, dacă Borcea suferă, obligat trebuie să fie și Turcu afectat. E foarte curios cum cei doi au întotdeauna același punct de vedere după meciuri. Turcu reține exclamațiile și înjurăturile pe care colegul de lojă le folosește pe parcursul meciului, le aranjează în funcție de propriul sistem de gândire, apoi le enumeră la microfon. „Cu cine să câștigăm, cu gunoiul ăla de Dolha?“, a spus Turcu după Unirea – Dinamo, 4-4, care a folosit și un cuvânt care începe cu „p“ și se termină cu puncte de suspensie, dar care seamănă cu urina. „Dacă pierdem campionatul, îl pierdem din cauza lui Dolha“, a mai spus Turcu. În primul rând, poți afirma că „pierzi“ un campionat când ești lider detașat, dar alții ți-o iau înainte pe final, nu când începi returul de pe poziția a opta a Ligii I. Apoi, în caz că nu era informat, Turcu ar trebui să afle că în pauza de iarnă se fac transferuri – e voie să iei, contra unor sume de bani, jucători de la alte echipe. Da, chiar și portari. Dar, evident, așa cum susținea și Cristi Borcea, „Dinamo are cel mai bun lot din România“. Minus gunoiul de Dolha…
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















