Viaţa merge, desigur, înainte: se croiesc guverne, elevii se sinucid de dragul profesoarelor, Dunărea scade cît s-o treacă o pisică – dar mie, unuia, mi-a rămas gîndul înşurubat în complicatul incident prezidenţial din 19 mai 2007. Au trecut de atunci aproape două săptămâni şi nu s-a întîmplat nimic din ceea ce trebuia să se întîmple. Dacă nea Costică, vecinul meu de bloc, săvîrşea acele fapte, ar fi fost oare la fel de nestingherit de nimeni? Caut să înţeleg logica acestei pasivităţi: ori s-a -dat drumul- la asemenea acţiuni, ori s-au instituit în România privilegiile.
A. Dacă s-a -dat drumul-, să se spună clar: uitaţi, dragi cetăţeni, România e acum în UE, ea e o ţară tolerantă, nu mai e cazul să ne agăţăm de toate fleacurile, şi aşa tribunalele sunt arhi-aglomerate, deci, dacă vă enervaţi, puteţi să vă descărcaţi smulgînd telefoane din mîna altora, să ştergeţi naibii ceea ce vă deranjează şi să mai citiţi ce e pe acolo, nu se ştie ce pică, poate că respectivul/a e spion şi aţi dat lovitura. Dar nu trebuie să fiţi fricoşi şi să vă limitaţi la telefoane. O destindere la fel de eficace a nervilor se poate realiza şi luînd cu japca un laptop: citiţi de acolo ce vă interesează şi apoi formataţi hard-discul, ca să-i faceţi o bucurie proprietarului (de regulă, un ţigan împuţit) căruia i-l veţi înapoia după 5-6 ore. Şi cu poşetele obţineţi o minunată uşurare nervoasă: haţ obiectul, vă retrageţi într-un colţişor liniştit, scotociţi voluptuos prin toate compartimentele şi e exclus să nu găsiţi ceva de distrus – scrisorele, bileţele, carneţele, agende din care se pot rupe pagini multe, cu un excelent efect terapeutic.
B. Dacă nu s-a -dat drumul-, e cazul să conchidem că există o -aristocraţie-, o -nomenklatură- sau o plutocraţie care are drepturi mai multe decît mulţimea cetăţenilor de rînd. Aici însă, ca şi la legea ANI, mai trebuie umblat la detalii. Trebuie făcute delimitări clare, după regula -cine-i mai tare în portofel, în proptele şi-n mîrlănie, înşfacă mai abitir-, altminteri rămîne loc de abuzuri: un secretar de stat poate smulge de la cetăţeni aceleaşi lucruri ca şi preşedintele ţării? Parcă n-ar fi corect. Un primar de comună poate înhăţa ce înhaţă un ministru? Un miliardar în lei poate lua cu japca ceea ce ia cu japca un miliardar în euro? Dar un patron de bordel? Sau un şef de clan? Sau un director de depozit clandestin? Sau un băiat de bani-gata? Adică ei sunt ultimii oameni? Ei să n-aibă niciun drept? Cum adică? Să vină la ei orice terchea-berchea de cameraman şi ei să nu-i poată scoate caseta şi să dea cu ea de pămînt? Aşa ceva e inconceptibil şi desigur că s-ar activa clauza de salvgardare a grangurimii.
Pe această linie, pîlcuri mari de intelectuali de vază ar trebui să semneze vibrante apeluri, pe de o parte, către mahări, să nu mai fie timizi, ci să smulgă tot ce-i enervează de la oricine, indiferent de vîrstă, sex sau etnie (dar, fireşte, cu prioritate pentru ţiganii împuţiţi) şi, pe de altă parte, către Justiţie, să nu care cumva să-şi bage nasul în asemenea acţiuni de benefică defulare. Cărturari şi gazetari de seamă ar trebui să elogieze cu elocvenţă, să sublinieze cu pregnanţă valoarea formativă, pentru toate straturile societăţii româneşti, a unor gesturi de bărbăţie şi onor precum confiscarea abuzivă, distrugerea de date personale, violarea voioasă a corespondenţei. Ei ar trebui, de asemenea, să aducă un vibrant omagiu tăcerii mormîntale a autorităţilor statului şi a numeroaselor ONG-uri care, în spirit de aleasă preţuire şi generoasă solidaritate, nu zic nici pîs despre odioasa idee de a fi… sancţionate asemenea fapte. Gînditorii publici, formatorii de opinie, minţile luminate în genere, dar şi poeţii sau rapsozii populari, ar trebui să iasă cu eseuri şi imnuri de laudă a minunatului precedent în curs de creare. Clevetitorilor li se va da peste bot cu triada argumentativă hegeliană bazată pe: 1. hai, bă, şi ce aţi vrea? să-i tăiem capul? ce mare lucru a făcut? 2. ia nu vă mai cramponaţi atîta, gata, s-a dus, azi sunt alte priorităţi! 3. da* ce, ăla şi ălălant n-au făcut şi ei la fel? Ete, na!
Dacă toate aceste măsuri vor fi încununate şi de gravarea, pe un zid din Piaţa Universităţii (viitoarea Piaţă a Parlamentului Poporului) a inscripţiei -Grosolănia salvează România-, progresul moral şi spiritual al ţării e asigurat.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane