
Anunțul făcut miercuri de președintele Traian Băsescu cum că vrea să revină în politică după 2014 i-a tulburat pe adversarii politici ai acestuia din tabăra liberală care sunt îngroziți de perspectiva de a nu mai avea din nou monopolul pe partea de dreapta. Băsescu i-a mai rupt odată în 2004 iar perspectiva unei tabere anti-Crin în interiorul PNL dă unora fiori reci pe spate. Astfel, mai mulți liberali au demarat ieri un atac furtunos la adresa șefului statului. Ministrul pușcăriabil, Relu Fenechiu, trimis deja în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul „Transformatorul”, a încercat ieri o manevră de forță. El l-a amenințat pe Băsescu că îl lasă fără aeronova prezidențială. Chipurile pentru faptul că ar fi o gaură foarte mare. Fenechiu a declarat că Tarom ar trebui să renunțe la aeronava prezidențială Airbus A 310, deoarece produce companiei pierderi anuale de 7 milioane de euro. Aceasta a preluat de fapt o idee mai veche imatură a premierului Ponta care era de aceeași părere și propunerea ca șeful unui stat să meargă la întâlniri oficiale cu ajutorul curselor de linie.
Iohannis, rănit pentru că nu a fost sunat și felicitat
Dar nu numai Fenechiu a sărit ieri la gâtul președintelui, ci și noul venit în PNL, primarul Sibiului Klaus Iohannis. Motivul este la fel de pueril. El a declarat ieri că președintele Traian Băsescu este un "președinte părtinitor", care "niciodată nu a fost obiectiv, independent și deasupra intereselor partinice". Acesta a spus că nu a fost surprins de recenta declarație a președintelui Traian Băsescu, care a anunțat că nu se va retrage din politică. Iohannis s-a arătat totodată deranjat că Băsescu nu l-a sunat să-l felicite pentru funcția de aghiotant al lui Antonescu în PNL. Primul-ministru m-a sunat, dar președintele, nu. (Premierul n.r.) m-a felicitat, i-am mulțumit, am discutat politică prin telefon. Da, știa că urmează să fiu membru PNL. Cred că a bănuit bine (și că voi fi ales prim-vicepreședinte – n.r.)", a explicat Iohannis.
Senatorul-mim, jinduind în continuare la super-pensie
Pe aceeași linie s-a situat și fostul senator-mim, Mircea Diaconu, cel care nu a vrut nici în ruptul capului să renunțe la mandatul de parlamentar, deși trebuia să o facă în urma unei decizii definitive și irevocabile a ÎCCJ, după ce a fost găsit incompatibil. Motivul a fost atunci pensia de senator care nu ar mai fi încasat-o ulterior. „Dacă Traian Băsescu va rămâne în politica după 2014 "cu aceleași metode" și dacă-i învață pe alții să facă exact ca el, "mai bine îi face statul român o pensie uriașă, ca să stea cuminte!", a susținut vicepreședintele executiv al PNL, Mircea Diaconu, cel care visa el însuși la o pensie frumușică. Evident, raportarea o face la propriile nevoie materiale pentru care România a ajuns să fie descrisă negativ în rapoartele pe justiție ale CE. El a spus la RFI România că nu l-a crezut nimeni pe președinte că "va pleca pe mare, sa privească asfințit, răsărit, nori în furtună". Atacurile liberalilor vin după ce șeful statului a declarat că nu își face planuri de pensionare și că va va reveni pe scena politică după ce îi va expira cel de-al doilea mandat la Cotroceni. Președintele nu a dat foarte multe amănunte în acest sens.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















