Proprietarii ar putea fi obligați să investească în amenajarea fațadelor hotelurilor și a împrejurimilor chiar dacă unitățile nu sunt funcționale, ministrul pentru IMM-uri și turism lucrând în acest sens la o modificare legislativă împreună cu Ministerul Dezvoltării.
"Sunt supărată pe proprietarii de hoteluri care nu au investit în amenajarea lor și lucrăm cu Ministerul Dezvoltării la o modificare legislativă pentru că nu mi se pare corect ca dacă te prelevezi de dreptul de proprietate să nu ții cont de articolul din Constituție care prevede respectarea dreptului de vecinătate. Din cauza celor care nu s-au pregătit sunt afectați cei care s-au pregătit", a declarat luni ministrul delegat pentru IMM-uri și Turism, Maria Grapini.
Ea a menționat că a realizat deja un memorandum care vizează acest aspect, adăugând însă că o astfel de inițiativă depinde de Guvern, fiind vorba o decizie politică.
"Vor fi clar opoziții din partea administrațiilor locale. Eu cred însă că o țară care are atâtea locuri frumoase pentru turism, așa cum este România, trebuia demult să-și definească niște zone de interes național, nu orașe și în acele zone. Că sunt zece, că sunt 12, trebuie să aibă un plan urbanistic al zonei, să nu mai fie modificat decât cu avizul Ministerului Dezvoltării, administrației locale și a ministerului de resort. Să nu mai fie modificat de toți consilierii unei comune sau ai unei localități mai mici, care sunt aleși din patru în patru ani", a afirmat Grapini.
Ministrul a adăugat că în aceste zone de interes național vor fi impuse reguli din punct de vedere arhitectural, al construcțiilor, al amenajărilor.
Totodată, în cazul în care un proprietar nu vrea să opereze un hotel, acesta să fie obligat să amenajeze totuși unitatea, fațada, spațiul verde, astfel încât să nu afecteze hotelurile funcționale.
"Am putea astfel să corectăm lucrurile despre care vorbesc, să se respecte vecinătatea și să nu scadă imaginea zonei respective și a atractivității României ca zonă turistică", a arătat Grapini.
Ea a vorbit despre aceste modificări după ce a fost întrebată despre cât de pregătite sunt stațiunile de pe Litoral pentru turiștii care merg la mare de 1 Mai și de Paște.
"Pentru toți românii care ar dori să meargă la mare există stațiuni pregătite, există hotelieri pregătiți. Trebuie să recunosc că nu toate hotelurile sunt pregătite și aici avem o problemă cu deținătorii de hoteluri care nu le-au mai îngrijit. Asta nu înseamnă că cei 30.000-40.000-50.000 de turiști care vor să meargă de astăzi sau de mâine la mare nu găsesc locuri foarte bune. Am vizitat și camere, am vizitat și hoteluri, hoteluri de trei stele cu camere foarte îngrijite și cu un preț extraordinar de bun, spun eu. Mult mai ieftin decât țările din împrejurimi, dacă este să amintim de comparația care se face mereu cu Bulgaria sau în Grecia. Ei bine, eu nu cred că în Bulgaria, la un hotel de trei stele, pe malul mării cu mic dejun pentru două zile, cu două persoane în cameră se poate sta cu 100 de lei pe zi", a afirmat ministrul pentru turism.
Dintre toate stațiunile de la malul mării, Mamaia este cea mai pregatită.
"Dar nici aici nu este toată lumea pregătită. Nimeni nu vorbește de Mangalia ca destinație turistică. Sunt câteva hoteluri foarte bune. În cadrul fiecărei stațiuni, în Saturn, sigur că nu spun că nu sunt locuri neamenajate, dar sunt hoteluri de foarte bună calitate în Saturn. Așa cum mai găsim ici-colo și în Olimp și în Neptun. Problema este că stațiunea în ansamblu ar fi trebuit delimitată ca zonă de interes național și să obligăm proprietarii să se alinieze la un plan urbanistic zonal. Dacă nu vrea să opereze în hotelul lui, este problema lui, dar trebuie să aibă aranjat hotelul, fațada, spațiul verde, totul să arate foarte bine pentru a nu-l deranja pe cel care și-a făcut investiția", a explicat Grapini.
Ea spune că este greu de estimat câți turiști vor veni anul acesta pe litoralul românesc, însă a menționat că ministerul va continua promovarea României ca destinație turistică de vară.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















