Agentia Nationala Socrates a lansat doua programe de burse ce se adreseaza profesorilor care doresc sa se perfectioneze in activitatea lor. Prin primul program se vor acorda burse de formare continua cadrelor didactice, iar prin cel de-al doilea se ofera burse de formare initiala pentru viitorii profesori de limbi straine.
Pentru primul program au prioritate cadrele didactice din invatamantul rural si din zonele defavorizate, cele care predau minoritatilor nationale, in scoli cu cerinte speciale. Stagiile includ cursuri generale de formare continua, cursuri pentru profesorii de limbi straine si activitati de formare continua, inclusiv plasamente in institutii si centre de pregatire. Bugetul estimativ este de 1.500 de euro pentru fiecare participant pentru cursurile sau stagiile de formare continua cu o durata de o saptamana si de 1.700 de euro pe persoana pentru cursurile destinate profesorilor de limbi straine, cu o durata de doua saptamani. Termenul-limita pentru depunerea dosarelor este 15 martie 2005. Pentru cel de-al doilea program au prioritate cei care nu au mai obtinut nici o alta finantare prin programul Socrates. Bugetul estimativ este de 4.000-4.500 de euro pentru fiecare persoana, in functie de tara de destinatie si de durata stagiului. Durata acestora nu poate depasi sase luni. Termenul-limita pentru depunerea dosarelor este 1 martie 2005.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















