
Corupția din Afganistan, un subiect sensibil în această țară, s-a dublat după anul 2007, potrivit unui studiu al organizației de luptă împotriva corupției, Integrity Watch.
Numai în anul 2009, afganii au plătit mită în valoare de aproape un miliard de dolari, iar circa o treime dintre persoanele au recunoscut că au fost nevoite să dea șpagă pentru a obține un serviciu public.
Media de mită a fost de 180 de dolari, ceea ce ar putea reprezenta salariul pe mai multe luni în Afganistan, una dintre cele mai sărace țări din lume. Venitul mediu anual al unui cetățean al Afganistanului nu depășește suma de 425 de dolari (295 de euro).
Afganii dau mită pentru orice, de la cea pentru acces la asistență medicală și educație, pånă la cea pentru obținerea unui pașaport sau a unei cărți de identitate.
În opinia celor 6.500 de persoane întrebate despre acest fenomen al corupției, poliția și sistemul judiciar sunt cele mai corupte instituții din lume.
De asemenea, peste jumătate dintre respondenți au declarat că fenomenul corupției alimentează și puterea talibanilor.
„Acest lucru reduce legitimitatea statului, le oferă mai multă legitimitate talibanilor. Peste jumătate dintre persoanele care au răspuns cred că talibanii câștigă teren din cauza corupției din statul afgan“, a subliniat autorul raportului, Lorenzo Delesgues.
În ciuda faptului că insurgenții cåștigă teren datorită corupției din Guvernul din Afganistan, majoritatea oamenilor așteaptă de la președinte și de la celelalte instituții ale statului să-i pună capăt. Totodată, afganii sunt la fel de îngrijorați de corupția din țara lor, ca și comunitatea internațională.
Studiul subliniază că mita nu face parte din cultura afgană, iar 90% dintre persoanele întrebate se simt vinovate când dau mită. Potrivit unui alt raport, 59% dintre afgani consideră necesitatea de a da mită drept principala lor problemă, înaintea insecurității și șomajului.
În Afganistan, țara corupției generalizate, chiar și ONG-urile sunt percepute ca fiind corupte.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















