Ţinuţi departe de ochii lumii, şefii de stat şi de guvern ai G8 – Grupul celor mai industrializate ţări – şi-au început ieri lucrările de două zile în micul orăşel german Heiligendamm. În discursul de deschidere, amfitrionul reuniunii la nivel înalt, cancelarul Angela Merkel, a evocat -şanse bune pentru convenirea unei poziţii comune în privinţa măsurilor ce se impun pentru combaterea schimbărilor climatice-. Dar intervenţia lui Merkel a fost, conform părerii unanime a analiştilor, partea cea mai uşoară a summitului din Germania. Urmau întrevederile cu preşedintele Rusiei. Vladimir Putin era aşteptat să discute între patru ochi cu omologul său de la Washington, George Bush, şi cu primul-ministru al Marii Britanii, Tony Blair. Nici unul, nici celălalt neavand de gand să mai tolereze comportamentul liderului de la Kremlin. Presa vorbea de un adevărat ultimatum pe care Bush şi Blair urmau să-l dea lui Putin. De altfel, şeful guvernului de la Londra l-a avertizat deja pe şeful statului rus în legătură cu o posibilă plecare a companiilor străine din Rusia. Interesant este că, pe acest fundal, Rusia a demonstrat o revizuire a poziţiei sale referitoare la ameninţarea lansată recent de Putin cu reorientarea spre Europa a rachetelor nucleare ruseşti. Vorbind la o conferinţă de presă, purtătorul de cuvant al diplomaţiei moscovite a anunţat că Moscova nu planifică o astfel de manevră, chiar dacă SUA vor instala pe teritoriul noilor state membre din estul Europei elemente ale sistemului lor de apărare antirachetă. Mai mult, Putin s-a arătat dispus să abordeze cu colegii lui din G8 orice subiect, să răspundă la toate întrebările, să dea toate lămuririle care se impun. Primul demnitar care l-a abordat pe Putin a fost, desigur, gazda reuniunii. Potrivit publicaţiei -The Times-, Merkel l-a rugat pe preşedintele rus să dea dovadă de moderaţie în discuţiile cu alţi lideri.
Rusia, avertizată
O solicitare similară a fost de altfel formulată şi pentru George W. Bush. În ce termeni s-au desfăşurat discuţiile, care a fost tonul şi atmosfera întrevederilor, considerate vitale pentru viitorul relaţiilor dintre Rusia şi Occident, greu de spus. Aşa cum se întamplă de fiecare dată în astfel de cazuri, declaraţiile de presă de la încheierea convorbirilor nu au darul de a limpezi toate nedumeririle. Multe trebuie citite printre randuri, multe pot fi înţelese din mimica protagoniştilor, din gesturi, din priviri. Miza jocului este foarte mare. Iar interesele sunt diferite. Presa rusă de ieri părea, la randul ei, divizată în privinţa rezultatelor întalnirilor lui Putin. Unii scriau că Putin nu va ceda pentru că, în ultimă instanţă, nu mai are ce pierde – este ultimul an al preşedinţiei sale. Alţii, dimpotrivă, estimau că Putin va accepta unele concesii. Care? -Opinia publică rusă nu va afla în totalitate. Nu pentru că Putin şi-ar face griji pentru imaginea lui. Din preocupare pentru succesor-, notau, printre altele, ziarele, destul de rezervate în prognoze. Încercand un fel de concluzie, -Nezavisimaia gazeta- era de părere că -Putin va ieşi cu bine şi din această încercare, poate cea mai grea din toţi anii de guvernare. Dar pe viitor Moscova va trebuie să procedeze la modificări majore în politica internă. În caz contrar, izolarea internaţională va deveni o realitate pentru Rusia-. Iar că aşa se va întampla o denotă chiar cuvintele lui Blair, potrivit căruia, -dacă Rusia nu-şi va putea demonstra apartenenţa la valorile democratice occidentale, precum toleranţa statului faţă de disidenţi şi respectarea drepturilor omului, mediul de afaceri din Rusia va trebui să se despartă de oamenii de afaceri britanici-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















