Home Politic Chiuariu recunoaște că revizuirea Constituției este jocul „unei găști”

Chiuariu recunoaște că revizuirea Constituției este jocul „unei găști”

DISTRIBUIŢI

Încă o dată se dovedește că revizuirea Constituției nu are de-a face cu necesitățile și garantarea unor drepturi pentru populației, ci mai degrabă este o reglare de conturi între puterile statului pe care USL vrea să o așeze în matca politică favorabilă ei. Nu are nicio legătură cu mult-trâmbițata modernizare a statului român și este vorba mai degrabă de aceeași luptă subterană pentru putere care continua de la Revoluție încoace. În funcție de guvernare, fiecare „gașcă politică” a încercat să acapareze cât mai multă putere, în funcție de interesele sale. Încă o dată, această constantă politică a fost confirmată de liberalului Tudor Chiuariu, devenit peste noapte un fel de jupân al Constituției, lege supremă pe care a sucit-o pe toate părțile pentru a realiza planurile USL. Vizavi de concluziile Consiliului Legislativ, organ juridic consultativ al Parlamentului care a consemnat o serie de nereguli pe acest proiect de reiviziunire, Chiauriu a admis ieri că tăierea prerogativelor prezidențiale este o decizie strict politică. Deci, una a intereselor de grup, așa cum afirmase și președintele Băsescu că revizuirea nu are legătură cu nicio modernizare a legii supreme, ci cu interesele unor „găști”. "Intră (Consiliul Legislativ – n.r.) în niște chestiuni care sunt de oportunitate politică și care trebuie tranșate prin decizii politice. În rest, cu chestiunile tehnice suntem de acord, am văzut că sunt diferite chestiuni de terminologie, de exprimare, astea nu cred că pun probleme. Dar, nu poți să-mi spui că decizia asta pe care eu vreau să o iau, și anume, ca președintele să fie șeful statului și primul ministru șeful executivului nu se poate, că a scris cineva în anii '90 o carte în sensul ăsta. Nu, asta e o chestiune de așezare a sistemului politic care o decizie politică", a afirmat Tudor Chiuariu, președintele Comisiei juridice din Senat.

PNL insistă pe „președintele-paiață”

El a mai spus că în avizul Consiliului Legislativ ar fi trebuit să se aibă în vedere că se dorește o schimbare de sistem politic, "prin care președintele este șeful statului, dar nu mai este al doilea șef al executivului, alături de primul ministru, așa cum a fost consacrat de Constituția din 1991 și de lucrările teoreticienilor citați de Consiliul Legislativ". Cu alte cuvinte, un președinte cu rol decorativ, în ciuda faptului că el este încă ales prin vot universal, deci persoana cu cea mai mare legitimitate populară, în comparație cu premierul care, în genere, este rodul unor alianțe politice în politice și poate fi oricine. În urmă cu câteva zile, președintele atrăgea atenția că USL continuă să nu ia în considerare rezultatele referendumului din 2009 prin care românii au votat în proporție de circa 80% un parlament unicameral cu 300 de membri. „Am speranța că atunci când se vor hotărî să promoveze Constituția vor deveni realiști și vor promova un proiect care să țină cont de acel referendum. Dacă nu, partea formala e deja parcursă, le voi reaminti printr-un referendum ce vor românii. Referendumul meu e strâns legat de referendumul constituțional pe care îl organizează USL. Eu nu-l amân, eu îi urmăresc. În funcție de decizia lor semnez și eu decretul, asta am spus de la început. Aștept să văd cum iese legea referendumului, și sunt convins că mai ușor trece al meu decât constituția lor, pentru că asta nu-i constituția României, e constituția unei găști, a unui grup. Ca să fi fost o constituție pentru români trebuia dezbătută public, să ia observații de la cetățeni. E o gașcă care s-au hotărât să-și facă constituție pentru ei considerând că-s veșnici. Și uită ce a pățit Năstase care și el a făcut o constituție pentru el", declara Băsescu. Într-un interviu pentru Mediafax,  însărcinatul american cu afaceri al SUA la București, Duane Butcher, a declarat că Ambasada SUA urmărește "cu mare atenție" procesul de revizuire a Constituției și că, indiferent de modificări, sunt importante respectarea statului de drept și continurea luptei anticorupție.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.