Situația românilor este din ce în ce mai grea privind plata datoriilor către diverse instituții financiare. Chiar dacă guvernul este optimist în privința nivelul de trai al românilor, cifrele indică o cu totul altă situație. Numărul restanțierilor – persoane fizice – la bănci și IFN-uri a crescut în luna mai cu 2,79%, față de aprilie 2013, ajungând la 735.500, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR). Numărul este mai mare cu 20.031 persoane, față de luna precedentă, și cu 9.119 mai mic decât nivelul din mai 2012. În ceea ce privește numărul restanțelor, acesta ajungea la 1.012.649, cu 29.662 mai mare, (3,01%) decât nivelul din aprilie 2013 și cu 4.139 peste nivelul din mai 2012. Potrivit datelor BNR, valoarea totală a restanțelor a crescut, în mai, cu 3,21% față de luna aprilie, la peste 10,232 miliarde lei. Din totalul restanțelor, peste 7,333 miliarde lei aveau întârziere de peste 90 de zile. De asemenea, din cele circa 10,232 miliarde lei, peste 4,215 miliarde lei erau restanțe în euro, 3,855 miliarde în lei, 2,129 miliarde lei în alte valute și circa 32,2 milioane lei în dolari SUA. Rata creditelor neperformante a ajuns la 20,19% în luna mai, în creștere cu 0,73 puncte procentuale față de luna precedentă. În luna aprilie rata creditelor neperformante se ridica la 19,46%, iar în luna mai 2012 la 16,67%.
(D.S.)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















