Home Economic-Financiar Aproape 1.120 de firme au intrat în insolvență în iunie

Aproape 1.120 de firme au intrat în insolvență în iunie

DISTRIBUIŢI

Un număr de 1.119 de firme au intrat în incapacitate de plată în luna iunie, astfel că de la începutul anului au fost înregistrate aproape 8.215 de dosare de insolvență, cu aproape 7% mai puține decât în aceeași perioadă din 2012, potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Numărul de insolvențe din iunie este mai redus față de cel din luna mai (1.200). În intervalul ianuarie-mai 2012, 8.821 de firme au intrat sub incidența legii insolvenței la nivelul întregii țări.
Brașov, Dolj și București se mențin în topul județelor cu cele mai multe insolvențe în acest an, cu 817 (în creștere cu 42% față de 2012), 790 (+33%), 627 (-5%). În continuare în județul Harghita nu s-a înregistrat nicio insolvență în acest an.
Cele mai multe societăți care s-au confruntat cu dificultăți financiare sunt în continuare cele din domeniul comerțului, 2.540 intrând în insolvență, dar și cele din industria prelucrătoare – 1.086 și construcții – 1.077.
În același interval a fost suspendată activitatea a 12.799 de firme, cu circa 3,8% mai puține decât în perioada ianuarie-iunie 2012.
La sfârșitul lunii iunie erau active peste un milion de firme, în acest an fiind înmatriculate 71.904 de societăți, în scădere cu doar 0,6% față de anul trecut.
Cele mai multe firme înmatriculate în acest an sunt în domeniul comerțului, respectiv 19.361, în creștere cu 9% față de 2012. Un număr mare de înmatriculări de firme a fost consemnat și în domeniul agriculturii, silviculturii și pescuitului (17.021) și cel al activității profesionale, științifice și tehnice (6.026).
Numărul firmelor care au intrat în insolvență de la declanșarea crizei, în 2008, se apropie de 100.000, dintre care 16.400 au intrat în incapacitate de plată în 2012.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.