Elveția ar putea să reintroducă pedeapsa cu moartea, după ce mai mulți activiști au demarat procedurile pentru organizarea unui referendum. Asociațiile care doresc reintroducerea pedepsei capitale vor ca aceasta să fie aplicată în cazurile legate de crime cu violență sexuală, în special în cazul pedofililor. 10.000 de semnături trebuie strânse până pe 24 februarie pentru a impune votul privind această pedeapsă. Guvernul poate împiedica însă organizarea unui referendum, chiar și în condițiile în care se strâng destule semnături, dacă pedeapsa cu moartea contravine Constituției elvețiene sau acordurilor internaționale la care este semnatară țara. Amnesty International din Elveția consideră că grupul acesta nu va reuși să adune semnăturile necesare pentru referendum. Elveția este membră a Consiliului Europei, iar țările membre au abolit pedeapsa cu moartea, aceasta fiind o cerință obligatorie. Pedeapsa capitală a fost abolită în cazurile civile în 1942, iar până în 1867 criminalii erau executați în Elveția prin tăierea capului cu o sabie.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















