De la începutul anului și până acum, Agenția Națională de Administrare Fiscală și-a schimbat întreaga conducere, iar acum se află într-un proces de reorganizare.
Dar asta nu a adus și performanță la ANAF. Ba dimpotrivă. Colectarea veniturilor la buget a scăzut cu 0,2 % din PIB în prima jumătate a anului, iar evaziunea fiscală bate pasul pe loc, potrivit digi24.ro.
„M-am uitat repede pe cifre, unde au avut scăderi de încasări. La TVA. Probabil o fi și ceva evaziune. Scăderi de venituri au mai fost la impozitul pe profit. O sursă principală au fost băncile și BNR. În prima jumătate a anului, nici noi nu am mai făcut profit”, a precizat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Chiar dacă economia dă semne de revenire, profitul firmelor se lasă așteptat. Încasările Fiscului din impozitul pe profit adunat de la companii au scăzut cu 5,3 % față de perioada similară a anului.
Cu 3,5 % au scăzut și încasările din taxele vamale.
„Avem o rată de colectare foarte slabă, cea mai slabă din Europa, noi și Bulgaria. Există suficienți bani în economie, dar care nu sunt introduși în circuit”, precizează Florin Georgescu, viceguvernator BNR.
Analiștii financiari consideră că o altă cauză a colectării reduse este legată de relațiile care există între politicieni și unele firme.
„O bună parte din banii care nu sunt colectați de către stat ajung într-o formă sau alta să finanțeze partidele politice. Faptul că unii nu sunt controlați și alții sunt controlați depinde de unde cotizează aceia care nu vor să fie controlați”, explică Dragoș Cabat, analist financiar, citat de digi24.ro.
Dar încasările mici la buget au și o altă explicație: pentru că taxele și impozitele sunt prea mari, multe firme au intrat în incapacitate de plată, în ultimii ani.
90.000 de companii au ajuns în insolvență, iar 135.000 de IMM-uri au dispărut complet din economie între 2008-2012.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















