
Ministerele Educației, Muncii, Transporturilor și Agriculturii se află pe lista instituțiilor ale căror bugete totale de cheltuieli vor fi tăiate la prima rectificare bugetară din acest an, în timp ce de alocări suplimentare vor beneficia Dezvoltarea Regională, Justiția, Interne, SRI, SIE, DNA, CSM.
Tăieri de bugete vor mai fi operate și la Administrația Prezidențială, Camera Deputaților și Curtea Constituțională.
Pentru Ministerul Educației, bugetul de cheltuieli va fi diminuat cu 235,6 milioane lei (8,5 miliarde lei buget inițial), rezultat din majorarea cu 40 milioane lei a fondurilor pentru reabilitarea de școli, grădinițe și campusuri universitare, dar concomitent cu reducerea sumei blocate de 10%.
Conform Legii finanțelor publice, ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare după reținerea a 10% din prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei execuții bugetare prudente. Repartizarea sumelor reținute în proporție de 10% se face în semestrul al doilea, după examinarea de către Guvern a execuției bugetare pe primul semestru.
Cea mai mare sumă va fi tăiată de la Ministerul Muncii, de 1,1 miliarde lei (30,44 miliarde de lei buget ințial), argumentat cu economiile înregistrate pe primele șase luni ale anului la acțiunile de „Asistență socială“ finanțate de la bugetul de stat, precum și la cele finanțate din bugetul asigurărilor sociale de stat, căruia i se asigură transferuri de echilibrare din bugetul acestui minister.
Tăieri de cheltuieli vor fi efectuate și la Ministerul Agriculturii (61,1 milioane lei, de la 17,28 miliarde lei buget inițial), Ministerul Culturii (5,2 milioane lei, de la 578 milioane de lei inițial), Ministerul Economiei (6,3 milioane lei, de la 1,26 miliarde de lei), Ministerul Fondurilor Europene (53,5 milioane lei, de la 184 milioane lei), Ministerul Transporturilor (953,5 milioane lei, de la 7,29 miliarde lei), Secretariatul General al Guvernului (535,7 milioane lei, de la 7,35 miliarde lei), Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară (53,3 milioane lei, de la 448 milioane lei), Ministerul Tineretului și Sportului (20,7 milioane lei, de la 406,4 milioane lei), Președinție (16.000 lei, de la 26 milioane lei), Camera Deputaților (168.000 lei, de la 211,6 milioane lei), Înalta Curte de Casație și Justiție (18.000 lei, de la 61,1 milioane lei), Curtea Constituțională (271.000 lei, de la 15,26 milioane lei), Avocatul Poporului (113.000 lei, de la 5,6 milioane lei), Consiliul Național al Audiovizualului (117.000 lei, de la 8,4 milioane lei), Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților (642.000 lei), Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (167.000 lei, de la 9,94 milioane lei).
De alocări suplimentare vor beneficia Ministerul Sănătății (peste 1 miliard lei, de la 8,68 miliarde lei buget inițial ), Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (943,3 milioane lei, de la 2,55 miliarde lei), Ministerul Justiției (159,6 milioane lei, de la 2,34 miliarde lei), Ministerul Public (20,5 milioane ei, dintre care 2,9 milioane lei pentru Direcția Națională Anticorupție, de la 654,9 milioane lei ), Ministerul Afacerilor Interne (228,3 milioane lei, dintre care 116,2 milioane lei pentru activitățile restante ce fac obiectul Primei Anexe Detaliate Extinse a contractului cu EADS, de la 8,3 miliarde lei), Ministerul Apărării (156,2 milioane lei, de la 5,64 miliarde lei), Ministerul Afacerilor Externe (51,3 milioane lei, de la 636,5 milioane lei), Serviciul Român de Informații (30 milioane lei, de la 1,04 miliarde lei), Ministerul Mediului (31 milioane lei, de la 2,2 miliarde lei), Serviciul de Informații Externe (10 milioane lei, de la 182,6 milioane lei).
Alte fonduri suplimentare sunt alocate pentru Senat (184.000 lei, de la 85,6 milioane lei), Agenția Națională de Integritate (3,6 milioane lei, de la 27,2 milioane lei), Serviciul de Telecomunicații Speciale (300.000 lei, de la 248,5 milioane lei), Consiliul Superior al Magistraturii (8,6 milioane lei, de la 89,5 milioane lei).
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















