Președintele Camerei Deputaților, Gianfranco Fini, a anunțat duminică sfårșitul PdL (Partidul Libertății, de dreapta), partid pe care l-a fondat alături de premierul italian, Silvio Berlusconi. El i-a propus însă premierului un pact pentru a duce la bun sfårșit actualul mandat. Acesta nu a cerut alegeri anticipate, fiind de părere că italienii sunt obosiți de starea permanentă de campanie. Fini l-a criticat dur pe premier, pe care l-a acuzat că se umilește în fața aliatului său, Liga Nordului, dar și că face genuflexiuni în fața liderului libian, Muammar Khadafi, pe care l-a primit recent, cu fast, la Roma. Președintele Camerei a estimat că premierul ar trebui să respecte instituțiile și a criticat mai multe măsuri, între care cele de austeritate bugetară în sectorul educației.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















