Home Economic-Financiar Mâncăm tot mai multă ceapă, usturoi și praz

Mâncăm tot mai multă ceapă, usturoi și praz

DISTRIBUIŢI

România a importat, în primele patru luni din acest an, o cantitate de 27.589 tone de ceapă, usturoi și praz, în creștere cu aproape 72 de procente față de perioada similară din 2012, în timp ce exporturile au fost de peste 18 ori mai mici în aceeași perioadă, respectiv de numai 1.487,6 tone, potrivit unor date oferite de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) privind comerțul cu produse agroalimentare în țările intra și extra comunitare. Valoarea importurilor de ceapă, ceapă franțuzească, usturoi, praz, dar și alte legume aliacee din primele patru luni ale anului a depășit 7,64 milioane de euro, în timp ce, în perioada similară din 2012, a totalizat 3,42 milioane de euro pentru 16.060,69 tone de astfel de legume aduse de pe piața externă. Potrivit datelor MADR, încasările din exporturile de ceapă, usturoi și praz au totalizat, în perioada menționată, 588.099 euro, față de suma de 370.286 euro în primele patru luni ale anului trecut, când a fost exportată o cantitate de aproape două ori mai mică, respectiv de 800,23 tone. Atât exporturile cât și importurile de ceapă, ceapă franțuzească, usturoi, praz, dar și alte legume aliacee au fost realizate în și din țările Uniunii Europene și extraco­munitare. În 2012, în România a fost cultivată o suprafață de 33.000 de hectare cu ceapă uscată, în scădere cu 3% față de 2011, de pe care s-a obținut o producție de 337.000 tone, cu 14,4% mai puțin ca în 2011.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.