Toti transportatorii aerieni, atat din Romania, cat si cei care efectueaza operatiuni de transport persoane in spatiul aerian romanesc, vor fi obligati prin lege sa incheie contracte de asigurare, scopul acestor -intelegeri- fiind acela de desfpagubire integrala pentru pasagerii care au avut de suferit in urma unor accidente produse la sol sau pentru familiile care si-au pierdut rudele in cazul catastrofelor aeriene.
Executivul a luat, ieri, in discutie proiectul de lege in care se precizeaza ca minimul sumei asigurate prin intermediul acestor contracte de asigurare pentru victime sa fie de cel putin 100.00 de drepturi speciale de tragere. Societatile de transport aerian sunt obligate ca in maximum 15 zile de la identificarea persoanelor indreptatite sa primeasca despagubiri, sa efectueze plati anticipate pentru acoperirea unor necesitati imediate in raport direct cu valoarea daunelor suferite. Actul normativ mai prevede in acest sens faptul ca in cazul deceselor, companiile sa fie obligate sa acorde familiilor victimei, in avans, cel putin 16.000 de dolari. Numai ca, in cazul in care in urma anchetelor se va ajunge la concluzia ca vina nu-i apartine transportatorului aerian, familia despagubita va fi obligata sa inapoieze integral aceasta suma.
Interesant este ca proiectul de lege prevede si valoarea despagubirilor, in cazul in care compania aeriana provoaca prin intarzierea cursei pagube materiale clientilor sai. Suma pe care transportatorul va trebui sa o scoata din buzunar se ridica la 4.000 de dolari. In aceeasi situatie se vor afla companiile aeriene care pierd, deterioreaza sau intarzie sosirea bagajelor la destinatie, numai ca in aceasta situatie despagubirea va urca pana la pragul de 1.000 de dolari pentru fiecare calator si asta indiferent de numarul bagajelor si de valoarea acestora. In cazul in care se va ajunge la concluzia ca, in urma incidentelor sau accidentelor aeriene, vina apartine exclusiv pasagerilor, compania va fi scutita de orice plata pentru despagubirea acestora.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















