La TVR Cultural, marti, 15 aprilie, la ora 19.30, editorul coordonator al emisiunii -Muzee, Colectii, Colectionari-, Georges Boisnard, va invita la Palatul Culturii din Iasi, in sediul Complexului National Muzeal -Moldova-. Sectia de Arta cuprinde o zestre impresionanta de colectii care, in mare masura, au fost expuse prea putin pentru marele public.
Realizatorul emisiunii, Ileana Puzdreac, prezinta o insolita colectie de sfarsit de secol XIX, aceea a boierului moldovean Scarlat Varnav. O colectie de tablouri semnate de mari maestri, intre care: Carravagio, Tintoretto si Rubens. Paternitatea unora dintre aceste achizitii ale colectionarului moldovean este discutabila, dar ceea ce ramane ca un act de valoare, chiar o pilda pentru contemporaneitate, este interesul real pentru cultura, pentru investitia intr-un obiect artistic ce poate deveni piesa de patrimoniu national. Colectia are o poveste captivanta, plina de neprevazut, marcata de avatarurile vremurilor trecute. Si tot maine, la ora 21.00, la TVR Cultural, puteti urmari singura emisiune de arta media: X/iMental. Editia din aceasta saptamana continua seria incursiunilor in descifrarea mijloacelor artei digitale, cel mai funky tip de arta contemporana si a noilor media. Este aceasta un mod de racordare la cele mai noi experimente din domeniul artelor vizuale pe plan international? Este arta romaneasca deschisa si pregatita pentru acceptarea si asimilarea acestor noi provocari tehnice si expresive? Sunt cateva intrebari incitante al caror raspuns il puteti afla vizionand emisiunea realizata de Ioana Alexandru, la care sunt invitati cativa dintre artistii si criticii care au pus bazele acestei tendinte in arta romaneasca actuala: Catalin Berescu, Irina Cios, Alexandru Patatics, Cosmin Nasui, Mihai Tarmure.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















