
Japonezii, nerăbdători să îi vadă la treabă pe cei mai buni sportivi din lume
Pasiunea asiaticilor față de evenimentele sportive va fi, din nou, răsplătită așa cum se cuvine. Comitetul Internațional Olimpic a hotărât ca ediția din 2020 a Jocurilor Olimpice de vară să fie găzduită de capitala Japoniei, Tokyo, care le-a luat fața orașelor Madrid și Istanbul. Ultima ediție a Jocurilor Olimpice, din 2012, s-a desfășurat la Londra, iar cea din 2016 este programată să fie organizată în Brazilia, la Rio de Janeiro. Orașul japonez a primit 60 de voturi pentru candidatura la organizarea JO din 2020, Istanbul – doar 36, pe când capitala Spaniei fusese eliminată în prima fază din această cursă. Tokyo, care a mai găzduit competiția în 1964, a propus ca întrecerea de peste șapte ani să se desfășoare în perioada 24 iulie – 9 august, dar o decizie finală în acest sens nu a fost, încă, luată.
Delir în presa japoneză
Instituțiile mass-media din Japonia nu s-au ferit să își arate satisfacția față de această hotărâre a Comitetului Internațional Olimpic, care a trimis ediția din 2020 a JO la Tokyo. Asiaticii consideră că meritau acest privilegiu și sunt convinși că vor reuși să pună la punct toate detaliile în timp util. „După eșecul de la JO din 2016, de această dată s-au mobilizat nu doar capitala și lumea sportului, ci și mijloacele economice și de stat. Această unitate a fost pozitivă”, a notat Mainichi, care a scos o ediție specială, distribuită gratuit, la numai câteva ore după anunțul CIO, pe când publicația cu profil economic Nikkei a apreciat că „Jocurile Olimpice sunt un eveniment uriaș, cu un impact puternic asupra economiei și societății. Pot să dea un nou impuls și să facă astfel încât sportul nipon să se treacă la un nivel mai avansat. Șapte ani de pregătire, aport turistic…, vor da un impuls important sectorului privat ”.
Premierul japonez Shinzo Abe s-a declarat încântat că Tokyo va organiza JO din 2020, recunoscând că a savurat mai mult acest moment decât cel când a fost ales deputat: „Sunt atât de mulțumit, extaziat, abia aștept să împărtășesc bucuria cu poporul japonez. Eram un băiețel de 10 ani și acele Jocuri au adus speranță multor copii ca mine. Am fost foarte emoționat când am auzit numele Tokyo pentru că mă gândeam la acel an. Bucuria pe care am resimțit-o a fost mai mare ca atunci când am fost ales deputat pentru prima oară”.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















