Proiectul de lege privind tranzacțiile cu terenuri agricole în extravilan va bloca total piața funciară, unele prevederi neputând fi transpuse în practică, și va transforma România în cea mai restrictivă piață din UE din acest punct de vedere, apreciază avocatul Cristian Popescu.
"Această lege va duce la un blocaj total în ceea ce privește tranzacționarea terenurilor. Principala problemă a pieței funciară din România este lipsa cadastrului, lipsa unei baze de date privind proprietarii, coordonatele loturilor, în condițiile în care doar există câteva comune din România unde sunt toate lucrările cadastarele terminate. De aceea, este necesar un sistem de susținere financiară pentru cei care vor să cumpere terenuri. Scopul legii este de a-i ajuta pe cumpărătorii români de terenuri, dar nu prin blocarea pieței", a declarat Popescu, la conferința MEDIAFAX Talks about Agriculture.
Proiectul de lege privind vânzarea – cumpărarea terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice, precum și de înființare a Autorității pentru Administrarea și Reglementarea Pieței Funciare, prevede că persoanele fizice nu vor putea deține mai mult de 100 de hectare de teren agricol extravilan și că pentru a putea cumpăra, cetățenii români sau cei din UE trebuie să îndeplinească mai multe condiții, respectiv să ateste că au cunoștințe în domeniul agricol sau că au activat minim 5 ani în acest sector. De asemenea, persoanele fizice care dețin în proprietate terenuri agricole în România situate în extravilan trebuie să facă dovada că au desfășurat activități agricole pe acestea, potrivit unui proiect de lege al Ministerului Agriculturii.
Legea se va aplica numai persoanelor fizice, cetățeni români, respectiv cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, precum și apatrizilor cu domiciliul în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene. Cetățeanul unui stat terț și apatritul cu domiciliul într-un stat terț pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în condițiile reglementate prin tratate internaționale, pe bază de reciprocitate.
Piața funciară va fi liberalizată de la 1 ianuarie 2014, astfel că va fi permisă cumpărarea de terenuri agricole de către cetățenii din UE.
"Dacă legea va fi adoptată astfel vom avea poziția cea mai restrictivă la nivelul Uniunii Europene. Doar două state au impus limită de suprafață, respectiv Ungaria și Lituania. Studiile în alte state din UE unde piața s-a liberalizat arată că nu au venit cohorte de persoane fizice străine să cumpere terenuri. Cine a avut bani să cumpere terenuri în România putea să cheltuiască 1.000 de lei să-și facă un SRL și să cumpere terenuri", a adăugat Popescu.
În opinia sa, limitarea la 100 de hectare nu are la bază niciun studiu, menționând că legea nu prevede care sunt riscurile pentru cei care depășesc limita, subliniind, de asemenea, că proiectul are și riscuri de neconstituționalitate.
Proiectul mai prevede că înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole extravilane se face cu respectarea dreptului de preempțiune al coproprietarilor persoane fizice, vecinilor persoane fizice, arendașilor, persoane fizice cu vârsta de până la 40 de ani, care desfășoară activități agricole pe raza administrativ-teritorială a localității unde este situat terenul respectiv, precum și statului, la preț și în condiții egale, în ordinea stabilită prin prezenta lege.
Terenurile agricole cumpărate trebuie să fie utilizate potrivit destinației categoriei de folosință înscrise în sistemul integrat de cadastru și publicitate imobiliară. Prin excepție, se poate schimba categoria de folosință a terenului cumpărat numai din categoria de folosință agricol în altă categorie de folosință agricol.
De asemenea, persoanele fizice care cumpără teren agricol, pe care este amplasată o infrastructură de irigații sau de îmbunătățiri funciare, au obligația de a o menține cel puțin în starea în care a fost cumpărată, astfel cum a fost atestată prin avizul Autorității Naționale de Îmbunătățiri Funciare.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















